„Pe saraci îi veti avea totdeauna cu voi”
- ligiadaroi3
- 17 ian. 2023
- 1 min de citit
Această afirmație „Pe săraci îi veți avea totdeauna cu voi” Mântuitorul a făcut-o înaintea răstignirii Sale, când Maria a turnat mir, foarte scump pe picioarele Sale și care a stârnit o oarecare revoltă în inima lui Iuda, că mai bine s-ar fi vândut acest mir și banii să se fi dat săracilor. Este un adevăr trist, o realitate crudă pe care o simțim din plin atunci când decidem să venim în ajutorul celor nevoiași. Ne dăm seama de neputința noastră comparativ cu nevoia atât de mare a acestora. Întotdeauna vor exista acești oameni nevoiași, trăim într-o lume în care nu toți au parte de harul acesta să nu ducă grija zilei de mâine și să nu își pună simpla întrebare „Ce vom mânca noi și copiii noștri?”
Familiile pe care dorim să le ajutăm sunt din orașul Onești, județul Bacău. Le-am cunoscut când am mers să distribuim cadourile de Crăciun. Este o comunitate mare, defavorizată, cu mulți copilași și cu multe lipsuri.
Dacă doriți să susțineți această cauză puteți dona în conturile bancare ale Misiunii sau în conturile de Paypal/Revolut cu specificația „Onești”.
Din puținul nostru, al fiecăruia, se va hrăni și cel sărac. Nici un bine pe care îl facem nu va rămânea nerăsplătit!



























Comentarii