top of page

DESPRE NOI

Toate acțiunile noastre de binefacere, implicit persoanele care beneficiază de acest ajutor sunt susținute numai din fondurile oferite de noi, sponsorizări sau donații.
​
Aceste binefaceri sunt realizate în întregime pe bază de voluntariat.

​

              OBIECTIVELE NOASTRE

​

  • Să readucem fericirea pe chipul bătrânilor (lemne, alimente, reparații casă)

  • Să ajutăm copii pentru a avea acces la educație 

  • Să ajutăm persoane cu dizabilități (cumpărând proteze, cărucioare...etc)

  • Să ne implicăm în ajutoararea copiilor străzii

  • Să organizăm acțiuni comunitare pentru tineri

  • Să ne implicăm în ajutorarea persoanelor care au nevoie de tratamente

  • Să organizăm cursuri și semninarii educative

  • Să implicăm cât mai multe persoane să ni se alăture în această lucrare prin voluntariat.

Misiunea Dar Ceresc este o organizație non-guvernamentală, non profit, funcționând pe bază de voluntariat și dedicată acțiunilor caritabile și sociale care are menirea să sprijine cazuri sociale vulnerabile.

​

Suntem un grup mic dar cu inimi mari care cu ajutorul lui Dumnezeu și din resursele cu care am fost binecuvântați, dorim să fim la rândul nostru o binecuvântare pentru cei în nevoi și să le aducem o rază de speranță în viețile lor.

​

 

Este mai ușor să fii generos decât să regreți că nu ai fost!

Un test al adevăratei iubiri creștine:

să îi ajuți pe cei care

nu îți pot întoarce ajutorul!

bottom of page